Primul muzeu subacvatic din Europa a fost inaugurat

Primul muzeu subacvatic din Europa a fost inaugurat
Scuba diving este probabil experiența pe ca nu o vei uita niciodată. Am încercat pentru prima data acum aproximativ doi ani de zile și aștept cu nerăbdare ziua în care voi repeta experiența. Poate cine știe, am noroc și voi reuși să ajung și eu pe insula Lanzarote, să vizitez primul muzeu subacvatic din Europa. Doamne, cât de minunat ar fi.

Dacă ajungi pe Insulele Canare, mai exact în Lanzarote, știi ce ai de făcut. Primul muzeu subacvatic din Europa se află în largul coastelor Lanzarote, la o adâncime de 12-14 metri. Toate sculpturile sunt operele de artă ale artistului britanic Jason de Caires Taylor, care de altfel a mai surprins de câteva ori cu niște creații similare în Cancun, Caraibe și Grenada.

Setul de sculpturi este format din mai multe figuri umane care ne reprezintă. „Cei” de pe fundul mării Mediterane de Vest au aceleași preocupări ca și noi. Sunt cu telefoanele mobile în mână, cu tabletele, fac fotografii sau chiar își fac selfie. Un pic cam înspăimântător aș putea spune, dar cu toate acestea, foarte interesant.

O altă operă de artă este o instalație pe care artistul a numit-o „pluta Lampedusa”. Aceasta înfățișează o barcă cu oameni ce aşteaptă disperaţi tratament şi ajutor. Sculpturile care au făcut înconjurul lumii reprezintă criza refugiaților despre care auzim tot mai des în ultimii ani. Primul muzeu subacvativ are un scop precis.  În cele din urmă vrea să atragă promovarea şi creşterea plantelor şi animalelor, acest lucru simbolizând relaţia de simbioză dintre oameni şi natură.

„Cu cât mai mult timp se vor afla sub apă, cu atât mai gros va fi stratul de calciu depozitat, astfel încât acestea vor începe să se facă cu timpul de nerecunoscut”, a declarat artistului britanic Jason de Caires Taylor .

primul muzeu subacvatic primul muzeu subacvatic primul muzeu subacvatic primul muzeu subacvatic primul muzeu subacvatic primul muzeu subacvatic primul muzeu subacvatic primul muzeu subacvatic

CITEȘTE ȘI:

Roma, următoarea ta vacanță? 232 de euro pentru 2 persoane! Zbor și cazare inclusă

Milano, 4 nopți cazare + avion pentru două persoane, 199 Euro

TOP 5 suveniruri românești de care orice turist s-ar îndrăgosti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *