Greeg&Onuc, interviul săptămânii! „Mi-am uitat iubita în concediu”

Greeg&Onuc, interviul săptămânii! „Mi-am uitat iubita în concediu”
Sunt extrem de fericită să te anunț că acesta este primul interviu video pentru „My Kind Of Paradise”, iar pentru că nu am vrut să dau greș am ales un ingredient secret. De fapt sunt două, dar spun unul pentru că împreună fac o super echipă.

Greeg&Onuc de la ProFM au fost cea mai bună alegere. Eu îi ascult în fiecare dimineață la radio și trebuie să recunosc că îmi fac ziua mai bună. Sunt foarte amuzanți, sunt simpli, nu încearcă să impresioneze și asta îi face diferiți de restul, cred eu. Sunt cei mai buni prieteni, se potrivesc perfect pe emisie, însă sunt total diferiți. Unul iubește marea, altul muntele, unul dăruiește flori, altul își uita iubita în concediu.

Dacă încă nu ai auzit de Greeg&Onuc, am să îți povestesc eu câte ceva despre ei. Sunt singurii români care au mixat vreodată la White Sensation. De asemenea, au pus muzică în turneul de adio al celor de la Swedish House Mafia. În urmă cu mulți ani, Greeg a fost coleg de studio cu Măruță, iar din 2005 face parte din echipa ProFM. Marius Onuc se laudă cu 17 ani de muncă în radio, dar cel mai impresionant este că are doar 30 de ani. Pe lângă Radio Transilvania, InfoPro și ProFM, Marius a participat la diverse emisiuni TV, cum ar fi „Vis de femeie”, difuzat pe ProTV. În prezent este coleg de e coleg de matinal cu Greeg, dar și director de programe la DanceFM, un radio dance de top din București.

Ai auzit vreodată de „Spărgătorii de râs”? Ei bine, dacă încă nu ai aflat, Greeg și Onuc au fost cei doi comentatori ai emisiunii. A fost foarte amuzant când am aflat asta pentru că eu urmăream fiecare episod al emisiunii, însă habar nu aveam cine erau „nebunii ăia doi” care mă făceau să râd în hohote.

Greeg&Onuc mi-au acordat un interviu în exclusivitate, așa că am să mă opresc aici cu descrierile și îi voi lăsa pe ei să-ți povestească amintiri și peripeții din vacanțe, dar nu numai.

P.S Îți recomand să-i asculți în fiecare dimineață la ProFM, de la ora 07:00 la 10:00. Crede-mă, o să-ți placă!

 

CITEȘTE ȘI:

Smiley, interviul săptămânii! „Eu nu mă atașez, decât dacă îmi pierd mințile”

Cătălin Botezatu a fost țepuit cu o sumă colosală! „Pur și simplu mi-au luat banii de pe card”

Sore, primul Crăciun în trei! Interviul Săptămânii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *