Nu știu cum ești tu când plouă, dar eu nu sunt nicidecum în apele mele. Îmi place ploaia, dar nu mai mult de o zi, ori săptămâna trecută am avut parte de trei zile întunecate. A plouat încontinuu (cel puțin în București). Eu nu voiam să concep sub nicio formă că trebuie să deschid dulapul pe care nu l-am mai deschis de câteva luni bune. Cel cu haine de toamnă-iarnă. Ideea e alta. Totul e bine când se termină cu bine. Weekend-ul a fost minunat. Străzile Bucureștiului au fost încolțite de razele soarelui încă destul de calde. Totuși, cel mai frumos sentiment a fost acela al liniștii. O orchestră formată din patru artiste extrem de talentate și Maia Morgenstern. Acestea au fost ingredientele unor momente pe care trebuie să le păstrez în cutiuța mea de amintiri.

Apropo, tu ai o cutie de amintiri? Ah, vreau neapărat să-ți arăt tot ce am strâns eu până acum. Este o metodă ideală de a aprecia momentele chiar și după ce au trecut. Uneori avem tendința să uităm, e omenește. Cutiuța de amintir, însă, te poate face să zâmbești într-o zi ploioasă, când ți-a pierit tot cheful de viață. E un exercițiu foarte bun care, zic eu, te face mai recunoscător, dar vom vorbi mai multe despre asta într-un viitor articol.

Acum să revenim la ”București al 6lea element”. Mi-am început sâmbăta gândindu-mă cum să mă îmbrac. Mergeam la un eveniment cultural, urma să ascult un concert de muzică romantică, deci nu aveam cum să mă îmbrac ca și cum aș fi mers la o cafea pe Floreasca. Menționez asta pentru că de fiecare dată când mă pregătesc să merg la teatru sau la un eveniment de genul ăsta mă simt diferit. E un sentiment tare frumos. După ce mi-am pregătit ”jucăriile” (Gopro-ul și aparatul foto) am pornit spre destinația invizibilă. Destinația pe care evenimentul ”București al 6lea element” își propusese să mi-o prezinte: Casa Filipescu Cesianu! Am trecut de atâtea ori pe lângă ea și totuși nu o văzusem niciodată.

Încă de la intrare se auzea sunetul orchestrei. Imaginează-ți. O curte superbă, cer senin, o filigorie parcă desprinsă dintr-un film de dragoste. În mijloc un pictor și o orchestră. M-am uitat în spatele meu și am văzut Calea Victoriei. Mașinile circulau aproape bara la bară, parcă trăiam în două lumi total diferite. De fapt, chiar așa era.

Nu mulți am fost cei care ne-am bucurat de acest eveniment. Multe scaune au fost goale, din păcate, însă cei care am fost acolo am savurat fiecare clipă. Au fost momente care parcă îți tăiau răsuflarea. Chiar și copiii care au fost aduși poate cu forța de părinți, au privit tăcuți. La fel de tăcuți ca singurătatea acestui bătrân care s-a așezat cu spatele la spectacol. A rămas acolo până la final, cu ochii închiși. El înconjurat de aerul de poveste din curtea casei Filipescu Cesianu.

La finalul programului am mai făcut o plimbare prin curtea casei Filipescu Cesianu. E destul de mare și am vrut să mă bucur de fiecare colțișor din ea. Acum poți să o faci și tu, măcar virtual.

În ceea ce privește povestea de duminică, unde Maia Morgenstern a fost personajul principal, nu pot să-ți spun prea multe. Nu pentru că nu am fost acolo, ci pentru că voi pregăti un material separat pentru vineri. Am avut onoarea de a lua interviul pe care nu am avut ocazia să-l iau în patru ani de muncă în televiziune. Maia Morgenstern, un interviu în exclusivitate pentru My Kind of Paradise. Vineri, 30 septembrie.